marți, 1 iunie 2010

Turul MTB al Fagarasilor, editia a II-a, 22-27mai2010

Pregatiri, propuneri, planuri, vorbe… Anul trecut am plecat tarziu din Zarnesti…  Ar trebui sa plecam mai devreme anul asta! Da! Asa trebuie sa facem! Avem in minte Turul MTB al Muntilor Fagaras. Este editia a doua. Plecare din Zarnesti si intoarcere in Zarnesti. Trecem prin Poiana Marului, Sinca Veche, Bucium, Lisa, Sambata Complex, Victoria, Arpas, Cartisoara, Avrig, Talmaciu, Valea Oltului pana la Caineni, Boisoara, Salatrucu, Baraj Vidraru, Bradet, Corbii de piatra, Domnesti, Campulung, Rucar, Bran si inapoi in Zarnesti. Ne propunem 6 zile anul asta si stim ca se poate. Anul trecut am facut 7 zile din cauza faptului ca, blocati in trafic fiind pe zona Sinaia – Busteni, am plecat dupa ora 15 din Zarnesti. Acum vrem sa ajungem la Sambata in prima zi. Daca reusim asta, sigur reusim sa terminam in 6 zile. Astea erau gandurile noastre dinaintea plecarii. Bineinteles ca se poate face turul si in mai putin timp dar noi vrem sa ne bucuram de locurile prin care trecem si sa ne simtim bine! Am dat sfoara-n tara si am anuntat pe toata lumea ca vrem sa mergem in Turul Fagarasului. Multi au zis ca vin! Eram vreo 12 la un moment dat insa pana la urma, in momentul plecarii am ramas 5: George (a fost si anul trecut), Cip, Mihai, Mircea si eu. Un al 6-lea, Marius, ni se alatura cu o zi inainte de plecare si va merge cu noi doar o zi pana la Sambata. Prognoza e groaznica. Toate mediile si saiturile dau vreme rea cateva zile… Dar noi suntem hotarati sa plecam si asa. Discutam ultimile detalii seara la o bere si dimineata suim bicicletele pe masini. Am zis ca e bine sa plecam la cel tarziu 11 din Zarnesti si suntem acolo cu 40 de minute inainte. Ne echipam, vine si Marius si ne surprinde tare placut faptul ca el are o remorca agatata de bicicleta sa. E facuta de el si ne place tuturor.




Ploua marunt si entuziasmul nu-i prea mare. Suntem gata! Plecam asa cum ne-am propus. Pe drum ma intreb: “oare cum o fi urcarea asta pe soare?” Si anul trecut am plecat tot pe ploaie si credeam ca a fost rau… Anul asta, e insa mult mai rau. Ploua tot timpul si din ce in ce mai tare. Intre Sinca Noua si Sinca Veche ne ploua torential si ne face fleasca… Apa bulbucea in bocanci…



Salvarea noastra e Doina, cea la care am dormit anul trecut. Are o pensiune in Bucium si ne primeste cu bratele deschise si cu masa intinsa cu slanina, ceapa, branza si cascaval, tuica si paine de casa, toate preparate la ea in gospodarie. Ne schimbam, ne uscam si stam la masa infulecand si razand.

Iese si soarele numai ca sa intre inapoi cand noi plecam mai departe. Pe drum incepe iar ploaia si ne mai adapostim sub cate o streasina.


Facem haz de necaz si cantam: “Poate daca ploaia s-ar opri…” si tot ce ne aducem noi aminte dintre cantecele care au cuvantul “ploaie”. Trecem de Lisa si urmeaza o urcare lenta dar lunga pana la Sambata.



Urcam incet pe sfarsit de zi si ajungem dupa 73 de kilometri parcursi. Gasim repede cazare si ne pregatim sa mergem sa mancam ceva insa ploaia nu ne iarta nici de data asta. Reusim sa intram intr-un local si suntem dezamagiti inca o data de servire si de felurile de mancare. Dar asta e, ne-am invatat deja. Ne ducem la culcare si ne gandim la a doua zi care se anunta tot ploioasa…

A doua zi

Dimineata cerul e greu si plumburiu. Sta sa ploua… Ne-am propus sa plecam in fiecare zi cel tarziu la ora 10. Am putea sa plecam mai devreme dar dorim ca refacerea sa fie una buna si dorim ca sa ne ramana putin timp dupa masa de dimineata si sa nu plecam imediat dupa ce am mancat. Ne adunam in timp util si pornim.



Pentru azi avem de strabatut drumuri forestiere si stim ca e mult noroi.


Ne hotaram sa modificam putin traseul si de la Cabana Arpas sa ne ducem pe un drum care ne scoate direct in Arpas.



De acolo trecem in Cartisoara si avem asfalt. Spre bucuria noastra, se sparg norii si incet-incet isi face loc si soarele. Ne aprovizionam in Cartisoara si la iesire din sat gasim un loc unde sa ne asezam sa mancam. Avem soare si ne bucuram de asta! Iesim in drumul national si ne indreptam catre Avrig.



Incercam sa parcurgem repede portiunea asta si dam tare pe sosea ( 35 – 40 km/h). Ajungem in Avrig si poposim intr-un parculet unde mancam cate ceva si bem multa apa. Norii se ridica din ce in ce mai mult si apar si varfurile Fagarasilor. Negoiu se vede superb si facem cateva poze.

















La iesirea din Avrig avem vizibilitate mult mai buna si vedem o mare portiune din Creasta Fagarasilor. Ne oprim si facem mai multe poze.


 

Discutam despre varfurile care se vad, Budislavu, Ciortea, Garbova, Scara, Serbota, Custura Saratii, Negoiu…Splendid! Dupa ce ne incantam bine ochii, plecam spre Valea Oltului. Ne oprim pe podul peste Olt dar si in gara Podu Olt. Din Talmaciu mai facem o ultima poza catre Varful Negoiu care se vede magnific!


Intram pe drumul national cu o urcare destul de serioasa. Destinatia noastra de azi este undeva in zona Boita, unde putem gasi cazare. In Boita nu e cazare asa ca mergem mai departe si la cativa km gasim un popas care ne-a placut foarte mult. Se numeste Basaraba la Ograda si are cel mai bun ciolan cu fasole din cate stim noi.


Ne oprim dupa alti 73 de km, la fel ca in prima zi. Mancam bine, ne spalam lucrurile si ne curatam bicicletele pentru urmatorea zi care se anunta una grea cu multe urcari.

A treia zi



Peste noapte a plouat mult. E bine pentru ca acum e soare si atmosfera e tare limpede. Ne scoatem la soare cele cateva haine care nu s-au uscat inca si constatam ca una dintre biciclete, a lui George, are o pana mai ciudata. Valva presta a disparut cu totul si a ramas doar teava goala…Inlocuim camera si ne strangem bagajele. La 10 plecam pe un cer senin si albastru iar soarele ne incalzeste si el. Avem de strabatut o portiune de 15 km pe Valea Oltului pe care il vom traversa pe podul de la Caineni. Drumul coboara usor si bicicletele curg la vale cu repeziciune. Dupa cativa km intalnim pe stanga un turn ce odinioara va fi fost un bastion de aparare la granita.


Ne oprim sa facem poze si apoi mergem mai departe. Ajungem in scurt timp pe podul de la Cainenii Mici si ne regrupam pentru a ne fotografia pentru ultima oara cu Oltul.


Acum vom incepe urcarea, pe stravechiul drum care duce la Curtea de Arges. Mergem catre Boisoara, Titesti, Poiana, Salatrucu. La Salatrucu vrem si noi sa ajungem astazi. De aici de la Cainenii Mici si pana la Corbii De Piatra este MTB cu adevarat. Drumuri neasfaltate, urcari serioase, peisaje superbe, locuri uitate de lume…In Greblesti e multa lume pe drum. Vin de la biserica, azi sunt Rusaliile. Locurile sunt de o frumusete rara. Cel putin comparabila cu zona culoarului Rucar – Bran. Din pacate zona prin care trecem noi este mult mai saraca si cu mult mai putin cunoscuta. Inca mai sunt case vechi de o frumusete si simplitate asa cum nu prea mai intalnesti in ultima vreme.


 Aici, in Tara Lovistei inca mai poti vedea Romania asa cum o stii din povesti stravechi. Dupa un drum serpuit si in plina urcare ajungem in Boisoara. O tanti ne da un bidon cu lapte proaspat si rece. Il bem repede si plecam mai departe. Pe drum ne intalnim cu un nene calare pe un cal alb.


 Frumos! La vederea acestei imagini te cuprinde nostalgia… Intre Boisoara si Titesti este un cimitir al eroilor care a fost ridicat  după primul război mondial. Aici au fost adunate osemintele ostaşilor români şi străini morţi în timpul luptelor din toamna anului 1916, cu armata austro-germană.


Locul este plin de soare si de aici se vede pana hat departe inspre muntii din jur. Stam putin, ne reculegem si facem cateva poze, apoi plecam mai departe. Cimitirul eroilor din Boisoara seamana binisor cu cel din Tabla Butii din Ciucas care este inchinat tot eroilor primului razboi mondial.


De aici, urcarile si coborarile se succed iar vremea este minunata si tine cu noi. Dupa o coborare lunga si bolovanita, eu pierd un surub de la angrenaj, probabil din cauza vibratiilor. In urmatorii 5 km mi se desprinde si un bolt de la lant si pierd doua zale. Rezolv problema si mergem mai departe. Astea aveau sa fie singurele probleme pe care le-am avut la bicicleta pe tot turul. De fapt zalele pe care le-am pierdut le pusesem eu chiar inainte de a pleca si erau unele uzate, ce am avut pe acasa iar surubul stiu ca nu l-am strans foarte tare… Ajungem si in varful ultimei urcari inainte cu 7 km de Salatrucu, ne oprim si macam cate ceva inainte de a savura coborarea.


Si aici locul e foarte pitoresc. Se vede Cozia iar verdele padurii este tare placut.


Coboram si constatam ca drumul pe care venim, la intrare in Salatrucu, se numeste “strada Clocotici”. Ne amuzam si facem cateva poze. Dar are legatura caci noi venim de pe Muntele Clocoticiu si am trecut prin pasul cu acelasi nume, care se afla la 973m altitudine.


De aici nu mai sunt decat vreo 3 km pana la pensiunea la care avem cazare. Ajungem si noi odata cu ploaia, dupa 55 de km facuti cam tot in acelasi timp ca in zilele precedente insa cu o viteza mai mica. Seara ne prinde cu mancare gatita de George care, se vede treaba ca  ii place sa bucatareasca si se si pricepe.

A patra zi

Ploua… E ora 8 si ploua. De fapt ploua de ceva timp… Ma uit pe cer si totul e acoperit si negurit. Ma necajesc dar sper ca trece, doar a venit vara! Acum ploaia trece usor si repede! Ne pregatim, mancam, facem bagajele si… speram sa se opreasca ploaia. N-am liniste, ies si ma uit pe cer in toate partile si mi se pare ca s-ar opri in maxim o ora. E 9 si un sfert si propun sa asteptam sa se opreasca ploaia. Mai bine pierdem o ora dar plecam fara sa ne mai udam. Nu e toata lumea de acord si George cu Cip pleaca pe ploaie. Eu, Mircea si Mihai mai asteptam. Suntem norocosi, in 40 de minute ploaia s-a oprit si e soare din nou! Prin urmare plecam fara intarziere pentru ca nu e inca ora 10 si asta e ora la care ne-am propus plecarea. In 5 km ii ajungem si pe cei doi care s-au oprit undeva la soare sa se schimbe. Din Salatrucu se urca tot tipmul, mai intai lejer iar de la km 10 incepe urcarea serioasa spre Cumpenita.


Drumul e bun, insa din cauza exploatarii forestiere, mai sus e plin de sleauri si de noroi pana la glezne. Ne oprim si mergem pe langa biciclete pe unde putem pentru a ocoli noroiul crunt. Din cand in cand luam bicicletele in brate pentru a traversa zonele cu noroi. D-asta am si plecat cu rucsaci in spinare si nu cu samare prinse pe bicicleta. Uneori esti nevoit sa mai ridici bicicleta si daca are samare pe ea va fi mult mai greu. George a avut un mic cantar la el si la inceputul turului am observat ca toti aveam rucsacii cam la 8kg… Ajungem in poiana Cumpenitei la aproape 1200m altitudine si facem un popas.


E soare si stana care insufleteste locul, face sa para totul ca de poveste. Iarba e de un verde puternic si mirosul e datator de viata! De aici vom cobora in Valea lui Stan si astfel ne vom mai reveni dupa urcarea grea. Curand ajungem intr-o poaiana de vis!


Din toate partile e inconjurata de munti si pare ca aici e adapost si bine! Este si obisnuita stana in preajma si sunt multe vacute la pascut. Una sta tolanita pe ierba cu vitica ei langa ea. Sunt demne de poza si ne oprim.


In orice directie te-ai uita parca iti si vine s-o iei intr-acolo! Dar noi avem un drum precis si trebuie sa mergem mai departe. Parasim poiana si dupa o scurta urcare incepem sa coboram catre  Vidraru. Ne apropiem cu viteza si iata ca printre pomi se zareste si lacul.


Ne orpim la primul viaduct pentru regrupare si iarasi facem poze. Sunt si cativa turisti la pescuit. Plecam mai departe si dupa ce trecem printr-un tunel, iata-ne pe barajul Vidraru. Nu mai e nimeni decat noi. In departare se vad muntii acoperiti de nori grei si de zapada dar aici la noi e soare si adie vantul.


Nu zabovim prea mult caci stim ca avem de urcat pe langa muntele Ghitu pentru a ajunge in Bradet. Dupa ce trecem de pasul Movilis care este la 1050m alt, ne oprim mai jos putin pentru a manca. Mai departe trecem printr-o poiana foarte mare si trebuie sa urmam drumul care se tine pe la liziera padurii.


Iesim din poiana si urmeaza coborarea catre Valea Valsanului. Avem norocul sa prindem drumul foarte uscat si zburam la vale pe cea mai placuta coborare din tot turul. Ne oprim in Valea Valsanului pentru regrupare si stim ca de aici este numai coborare pana la Bradet. Din pacate in cei 10 km pana in sat am avut parte si de mult noroi si am ajuns cu bicicletele tencuite. Toata lumea e bine si gasim un chiosc cu gogosi delicioase. Dupa ce ne umflam cu gogosi pornim la vale caci tinta noastra de azi este Corbii de Piatra si trebuie sa traversam in Valea Doamnei. Din Bradulet facem stanga si urcam muchea ce desparte cele doua vai. De undeva de sus se vede fain catre biserica rupestra din Corbii de Piatra. Facem poze si mergem mai departe.


In sat aflam ca nu sunt pensiuni si constatam ca nu ne-am interesat cum trebuia pentru asta. Incercam sa gasim ceva cazare dar nu ne iese. Vizitam repede biserica pentru care de fapt am si trecut pe aici si incepem sa coboram spre Domnesti in speranta ca vom gasi cazare acolo.


 Avem deja 60 de km facuti si pana aici a fost deja una dintre cele mai grele zile. La Domnesti nu reusim sa gasim cazare si suntem nevoiti sa mergem mai departe catre Campulung. Avem de traversat muscelele si asta inseamna urcat si coborat de cateva ori bune. Nu gasim nici un fel de cazare pe parcursul drumului si ajungem in cele din urma in varful ultimului deal inainte de Campulung. Aici este un monument inchinat celor care au construit si intretinut drumurile din zona dar si popas pentru dormit. E deja tarziu, am facut 90 de km si ramanem aici desi nu prea avem ce sa mancam. Asa ca bem o bere cu chips-uri si asta e…  

A cincea zi

Dimineata ne prinde curatand la biciclete. Erau super murdare si totul functiona greu. Nu ne-am trezit prea devreme iar repunerea intr-o buna functiune a bicicletelor ne-a luat ceva timp asa ca putin pana in ora 11 plecam si noi. Dupa 3 km gasim un loc unde mancam ceva si ne aprovizionam cu apa. E din nou soare, insa de data asta e chiar arzator. E foarte cald si asta se simte la mers. Traversam cei 10 km de Campulung si ne indreptam spre Mateias. Fac opriri dese la umbra pentru a bea apa. Saua mea nu e una comoda si am inceput s-o simt din ce in ce mai tare. Urcarea pe Mateias este in plin soare si sunt putine locuri cu umbra asa ca ma folosesc de unul dintre ele pentru a ma rehidrata. Pe ultima urcare ma ajunge Cip si ma depaseste. Putin dupa el ajung si eu in parcarea de langa mausoleu. Mausoleul de la Mateias, situat pe dealul cu acelasi nume, este dedicat eroilor din Razboiul de Intregire Nationala dintre anii 1916-1918.


Fac cateva poze si pornesc la vale catre Dragoslavele. E bine! Vantul ma racoreste si viteza ma face sa ma simt bine. Cei aproape 8 kilometri de coborare se succed repede si dupa scurt timp ajung in Rucar. Gasesc un loc cu umbra si ma opresc sa beau apa. Improspatasem apa mai devreme de la o pompa de pe marginea drumului. Excelenta apa asta din zona! Parca e elixir de viata! Ma pun pe treaba si urc mai repede decat mi-as fi inchipuit pana in varful pantei pentru ca mai apoi sa cobor spre Podul Dambovitei. Undeva la o curba se vede superb si ma opresc sa trag niste poze.


Continui drumul cu gandul la urcarea catre Fundata… Ajung in plina viteza in centrul comunei si ma aud strigat de undeva. Il vad pe prietenul meu Dragoselu, ii vad si bicicleta rezemata de un gard si ma gandesc ce cauta pe aici  in timpul saptamanii? Nu imi zisese nimic. Opresc dar gandurile mele sunt la urcare si nu reusesc sa inteleg ce imi zice. Cu greu ma deconectez si pricep invitatia lui de a bea un suc si o cafea. Imi povesteste ca se gandea cu vreo doua minute inainte ca “ce-ar fi sa treaca Teo p-aici?” Insa tot el s-a gandit ca ar trebui sa fim mai departe totusi. Si asa ar fi fost daca nu faceam inca 30 de km in plus in ziua precedenta… Ne asezam la masa si iau legatura cu baietii sa le spun ca ii astept in Podul Dambovitei. Stam la povesti si avem timp berechet caci cei 4 colegi ai mei sosesc dupa o ora si 10 minute. Aici ne despartim caci eu si cu Mircea dorim sa mergem spre Bran pe la Fundata iar George, Cip si cu Mihai vor sa mearga pe la Dambovicioara, Sirnea, Pestera, Magura, Zarnesti. Ei vor ramane sa doarma in Dambovicioara iar noi ne gandim si la posibilitatea de a cobora pana in Zarnesti. Urcam cu greu cei 13 km pana in Fundata iar Dragoselu ne tine companie o vreme.


Ajunsi aici hotaram ca daca gasim o cazare sa ne placa, ramanem. Vremea e faina si mai facem poze. Undeva la o curba gasim o pensiune pe gustul nostru si ne oprim dupa 52 de km facuti azi.


 Avem timp sa ne gospodarim, ne spalam hainele, mancam incet si stam la taclale cu gazda. Casa Barbu e veche si traditionala, nu are termopane si nu are televizoare in camere ceea ce ne bucura si ne place! Am lasat pentru maine muuulta coborare si stim ca o sa ne placa! Dormim tare bine.

A sasea zi

Nu ne grabim sa ne trezim. O facem asa cum ne vine, fara ceas sau alarme pe telefon. Mancam la soare si ne facem bagajul calm si fara graba. Verificam un pic bicicletele si ne luam ramas bun de la Ani, gazda noastra. Inca o zi frumoasa ne asteapta si sincer sa fiu nu ma asteptam sa prindem atatea zile frumoase. Din 6 zile, numai in prima zi ne-a plouat. Anul trecut ne-a plouat in fiecare zi iar aici in Fundata a fost foarte frig! Acum e cald si bine! Azi sunt 23 de grade fata de 29 ieri! E excelent! Coboram cu viteza si parcursul e splendid.


 Belvederile se succed una dupa alta iar Piatra Craiului si Bucegii ne tin companie. Pe o coama ne oprim si ne asezam pe iarba sa privim. Facem poze… E foarte frumos iar creasta Pietrei Craiului ne atrage ca un magnet.


Stam putin sa ne umplem privirile de frumos si apoi pornim iar. Coboram continuu pana in Bran. Aici dam peste lume si vedem fete imbracate sumar… a venit vara! Ne oprim si noi si ne asezam la un suc. Stam la o masa alaturata unei mese la care stau niste oameni in varsta care discuta despre problemele care ii afecteaza. Au fetele brazdate si sunt necajiti… Ne intristam si noi putin la contactul cu realitatea in care traim. In fata noastra, la o masa, singur, sta un batran frumos. E imbracat foarte curat si are baston si palarie. E placut sa il vezi acolo unde se potriveste mult mai bine decat lumea pestrita care da muzica tare in masina. Ne bem sucul si pornim mai departe. Din Fundata am coborat 20 de km si apoi drumul se indreapta iar noi facem stanga catre Zarnesti. Parcurgem si ultimii km si deodata suntem in parcarea in care am lasat masinile. Este ora 13 si dupa ultimii 25 de km am ajuns de unde am plecat. Suntem intregi si ne simtim bine. Facem cateva poze de final si ne pregatim sa plecam spre casa…


Suntem bucurosi pentru ca am avut o vreme nesperat de buna! Suntem bucurosi ca am ajuns cu bine si ca am terminat asa cum ne-am propus, dupa 368 de kilometri. Suntem bucurosi pentru ca am vazut locuri minunate. Suntem bucurosi… A fost Turul MTB al Fagarasilor, editia a doua.

Teo Paraschiveanu, mai 2010

Sponsori: