Turul MTB al Fagarasilor, editia a III-a, 22-27mai2011

Inca de anul trecut am vorbit si eram 3 cei hotarati sa mergem! Pe parcurs si-au anuntat intentia multi… Erau vreo 15 la un moment dat. In timp si odata cu apropierea plecarii multi cati au fost, s-au pierdut pe drum si am ramas ca la inceput, 3. Eu, Mircea si Dorin. Eu am mai facut Turul Fagarasilor de doua ori deja iar Mircea a fost si el anul trecut si pe langa asta, am mai fost si in alte tururi care au durat mai multe zile dar Dorin nu a mai fost niciodata. Merge bine cu bicicleta dar este incepator. Abia face un an de cand a inceput sa mearga pe bicicleta de munte. Asa ca inainte de plecare vorbim mult despre echipament, bicicleta, traseu, hrana si multe altele… Anul asta ne propunem un traseu putin modificat fata de cel de anul trecut si speram sa ne si iasa mai bine la imparteala in etape. Asadar plecam din Zarnesti, ocolim toti Muntii Fagarasului pe drumurile ce merg pe la poale si ne intoarcem tot la Zarnesti. Vom trece prin Poiana Marului, Sinca Veche, Bucium, Lisa, Sambata Complex, Victoria, Arpas, Cartisoara, Avrig, Talmaciu, intram pe Valea Oltului pana la Caineni, apoi Boisoara, Salatrucu, Baraj Vidraru, Bradet, Corbii de Piatra, Domnesti, Campulung, Rucar, Podu Dambovitei, Dambovicioara, Ciocanu, Sirnea, Pestera, Magura si inapoi in Zarnesti. Am alocat 6 zile pentru tot turul. Anul trecut ne-a reusit asta desi imparteala etapelor nu ne-a iesit prea bine. Dar speram sa invatam din greselile trecute si sa fie mai bine anul asta. Speram si la vreme buna! Si anul trecut si acum doi ani, ne-a plouat in prima zi de ne-a rupt! Prognoza e buna pentru primele doua zile si asta ne entuziasmeaza! Vrem sa vedem si noi cum e sa mergi pe soare pe la Poiana Marului… Am vrea sa vedem si muntii… Anul asta ma pregatesc ceva mai bine cu rucsacul pentru ca anul trecut am avut un rucsac cam greut… in jur de 8 kile. Atunci am facut un document pe care l-am numit “Raport de rucsac” si am scris tot ce am avut in el. Cu doua saptamani inainte de plecarea in Turul Fagarasilor am fost intr-o tura de 2 zile si am reusit sa fac un rucsac foarte usor. Asa ca am mai facut un raport de rucsac, l-am trimis si baietilor si am zis sa ne bazam pe el. Ne-am hotarat sa plecam duminica pentru a nu avea probleme la cazare pentru ca in prima zi avem de ajuns la Sambata Complex si acolo, de obicei e multa lume. Pe de alta parte nu ne-am facut nici un fel de rezervare pentru ca nu se stie niciodata ce se poate intampla pe drum. Asta nu e neaparat bine dar nici rau pentru ca sporeste caracterul de aventura al turei. Ca sa fim cat mai usori facem Turul Fagarasului doar cu un rucsac cu strictul necesar in spate, fara echipament de bivuac care ar urca foarte mult greutatea pe care am avea-o de carat pe bicicleta… Vom innopta numai pe la pensiuni sau la oameni care cazeaza prin sate si astfel vom reusi sa ramanem usori si sa ne bucuram de un raid pe biciclete, fara samara grele. Nu caram nici mancare ci doar un baton, doua… Asta pentru ca mergem prin zone locuite si nu exista probleme cu alimentarea. Apa e suficienta doar in bidonul care sta pe bicicleta… Baietii sunt deja la Bran pentru ca au participat la ceva concurs acolo iar eu am plecat devreme. Ajuns la locul de intalnire m-am pregatit si pana sa vina baietii, am mers la magazin sa imi iau ceva de mancare. In timp ce mancam apar si ei iar Dorin ofteaza din greu cand lasa rucsacul din spate. Observ ca e chiar greu si vad ca au amandoi Camel back-uri. Le explic ca nu e nevoie de asa ceva pentru ca avem de unde sa luam mereu apa pe drum si nici nu suntem la concurs unde ar fi bine sa fie in rucsac. Din punctual meu de vedere, camelback-ul e bun doar la competitii sau in zone in care apa se gaseste la mare distanta. Intelegem ca ne este sufficient bidonul de pe bicicleta si repede scapam de cele 2 kile in plus. Apoi cam jumate din echipamentul pe care il avea Dorin, ramane in portbagajul masinii. Acum avem rucsacii cam la aceeasi greutate cu totii… In jur de 6 kile. E bine si nu ne lipseste nimic. Mancam ceva, ne facem o poza de plecare si ne asternem la drum.

Plecam asa cum ne-am propus, in jur de ora 11 si e soare! Din Zarnesti se urca in primii 4 km si asta ne monteaza un pic chiar de la inceput. Ne intram in ritm si e chiar placut. E cald dar padurea tine un pic de umbra si mersul e fain! Apoi urmeaza coborarea care e chiar lunga si racoroasa! Trecem repejor prin Poiana Marului si ne indreptam catre Sinca Veche. De aici incep sa se vada Fagarasii desi au niste nori amenintatori deasupra. Dar macar vedem si noi muntii ca anii trecuti ne-a tras cu ploaie de nu ne-am vazut!

Ajungem si la Bucium si nu putem sa nu ne oprim la Doina. E acasa si ne primeste cu un mare zambet! Intram in curte unde ne asezam la o masa cu umbra. Cateii casei sunt si ei bucurosi de oaspeti iar noi ii dragalim putin. Doina ne aseaza bunataturi pe masa iar intre timp radem o tuiculita pe care ne-a adus-o mai inainte, asa ca niste buni sportiv ce suntem! Atmosfera se destinde si ne apucam de treaba! Slanina, ceapa, cascaval, branza, smantana, lapte, gem, cafea si un carnat mai special dar si o prajitura de abia l-am mai putut opri pe Dorin! Toate facute in casa si de o bunatate greu de descris! Ne simtim extraordinar de bine si promitem sa revenim pentru un cantonament cu asa o alimentatie sanatoasa, la un weekend prelungit si pentru ca in zona sunt multe drumuri care se apropie de munte.

 

Ne luam “la revedere” si… pornim din nou la drum! Mai avem cam jumatate de parcurs si trebuie sa-i dam bataie! Vremea e buna in continuare si ne bucuram de plivelistile cu muntii pe care anul asta chiar ii vedem bine! Ajungem in Lisa si de aici urmeaza o urcare usoara dar lunguta iar peisajele sunt splendide! Facem mai multe poze pentru ca nu ne putem abtine si in cele din urma ajungem la destinatie.

  

73 de kilometri si deja am vazut locuri frumoase. Ne cazam unde am stat si anul trecut. Arata frumos locul de cazare insa oamenii care il au in ingrijire mai au pana sa inteleaga cum ar trebui sa se petreaca lucrurile… iar noi chiar nu suntem niste pretentiosi… Mergem sa mancam la restaurantul cel mai mare din zona cam cu teama asa dar avem o surpriza placuta! Un ospatar trecut de prima tinerete, binevoitor si hazliu, ne face o seara faina iar mancarea a fost buna! Asa ca mergem la odihna voiosi stiind ca a doua zi se anunta vreme buna.

A doua zi,

Ne trezim mai devreme decat de obicei si ne pregatim fara graba. Mancam cate ceva si ne echipam, apoi ne tragem o poza de plecare si la drum!

Soare si frumos! Vedem Coltul Balaceni si Ferestra Mare a Sambetei, locuri pline de amintiri. Acum suntem pe forestiere o perioada si totul decurge foarte bine caci drumul este uscat si bun. Curand trecem si de Valea Vistei si cu muntii langa noi, ne indreptam spre Orasul Victoria. Atmosfera este destul de curata si ceea ce putem vedea anul asta, nu se compara cu anii trecuti! Cam asta e ceea ce visam eu despre Turul Fagarasilor.

De la Victoria ne indreptam spre Sumerna si in sat trecem pe langa un stejar batran si taaare frumos!  Ne oprim sa il cinstim cu oleaca de odihna sub ramurile lui primitoare si sentimentul e minunat! Apare un copil care vine sa ne salute si din vorba in vorba ne povesteste despre viata lui grea de acolo dar si cu mare entuziasm despre “manzuta” lui Dorina. Ii spunem ca si noi avem un manz, Dorin dar si niste cai mai batrani, Teo si Mircea. Baiatul pleaca iar noi ne lungim pe iarba sub copac. Cand ne ridicam sa plecam, pe drum coboara baiatul cu ai lui intr-o caruta iar langa aceasta vine si “manzuta”. Le facem poze si pornim la drum. De sus privim cum “manzuta” alearga sloboda si jucausa pe poiana iar imaginea pare ca rupta din poveste.

 

Noi ne continuam drumul catre Arpas iar inainte de asta trecem pe langa un indicator care ne spune ca mai sunt 4 ore pana la Cabana Turnuri si 6 ore pana la Cabana Podragu. Revad cu placere locurile astea. Curand ajungem si in Arpas iar de aici mergem spre Cartisoara unde facem legatura cu Transfagarasanul pe care coboram pana la drumul national ce leaga Brasovul de Sibiu. Chiar la intersectia cu dn-ul ne oprim sa mancam la un popas ce se afla la marginea drumului. Langa mese se afla un lac in care am vazut o multime de pesti iar unii dintre ei chiar foarte mari!

De aici plecam mai departe spre Avrig iar pe drum ni se dezvaluie Creasta Fagarasilor si admiram si cateva varfuri semete ca Vanatarea lui Buteanu si Iezerul Caprei, Negoiu si Serbota, Scara, Garbova si Ciortea si Budislavu si Suru. E frumos desi se cam strang norii de ploaie.

In Avrig facem un scurt popas si ne aprovizionam cu apa apoi plecam mai departe catre Valea Oltului. Pe drum inca ne mai insoteste privelistea varfurilor inzapezite si numaidecat ajungem si la podul peste Olt. Prilej de bucurie si de o cantare: “Pai ma duseeeeeeei, pai ma dusei sa trec la Oooolt…” Ne facem poze cu vestitul si stravechiul rau aducator de belsug si datator de speranta pentru neamul nostru si purcedem mai departe.

  

Trecem un pic si prin gara Podu Olt care e chiar langa drum si asistam cu placere la sosirea unui tren in gara. De aici, imediat ajungem in Talmaciu si intram cu o urcare de toata frumusetea pe Valea Oltului. Dar dupa urcare vine si coborare si iata si bucuria noastra caci asta e ultima portiune pe ziua de azi pentru ca un pic mai jos de Boita este si cazarea noastra de la popasul Basaraba la Ograda, loc in care am stat si anul trecut si ne-a fost bine!

Ne recunosc oamenii de aici si ne primesc voiosi. Alti 73 de kilometri am parcurs azi si daca tot am ajuns destul de devreme eu m-am apucat sa ii fac o toaleta bicicletei ca merita din plin! Dupa asta am mancat vestitul “Ciolan cu Fasole”, celebru la acest popas, (o portie atat de mare incat am impartit-o in doi, eu cu Mircea), am stat la palavre, am ascultat o muzichie si in cele din urma ne-am cuibarit prin paturi fiecare…

A treia zi,

Iar ne trezim devreme si nu ne mai grabim cu pregatirile. Salutam lumea si cand sa plecam constat ca am pana pe spate… S-a dezumflat peste noapte dar tot e bine ca m-a lasat sa ajung la destinatie. Ma pun pe treaba, inlocuiesc camera si nu peste mult timp ii dam la vale! Vantul ne bate din fata si abia reusim sa mergem cu 18 – 20 la ora. Desi e la vale impingem serios la pedale… Trecem pe langa un bastion care probabil in vremuri stravechi avea rol de vama pe granita.

Din cate stim, astazi vremea se anunta cu ploi pe dupa amiaza asa ca incercam sa ne grabim ca sa nu ne prinda ploaia sau sa ne prinda cat mai putin. Ajungem si la podul de peste Olt spre Caineni si constatam pe drum ca au mai aparut cateva pensiuni ceea ce e bine pentru viitoare incursiuni. Ne oprim putin pe podul ce se hatana cand trece cate o masina pe el. Se vede frumos in ambele parti si stam nitel sa admiram valea. De aici, intram pe stravechiul drum “Calea Mare”, care inca din vremuri medievale lega Transilvania de Tara Romaneasca prin inima Tarii Lovistei. Se pare ca pe aici “si-a prins urechile” si Carol Robert de Anjou pe la anii 1330 cand a incercat sa il pedepseasca pe Basarab I, episod istoric cunoscut de noi ca “Batalia de la Posada”. Intram asadar pe vechiul drum catre Cainenii mici si mai departe catre Greblesti. De la iesire din Greblesti avem numai forestiere pana la Salatrucu, punctul nostru terminus de azi. Mai este o singura portiune scurta de asfalt intre Perisani si Poiana. Intre Greblesti si Boisoara vedem pentru o scurta vreme, putin din Creasta Fagarasilor.

Vremea e faina si parca nu e nici un semn ca se va strica. Urcam inspre Boisoara si locurile sunt de o frumusete rara. Tara Lovistei! Extrem de frumos! Insa pe cat de frumoasa e zona, pe atat de saraca… Si nici macar nu e departe de Valea Oltului. La doar cativa kilometri, undeva sub 20... Urcam serpentinele ce trec chiar prin sat si ne oprim la un mic magazin al satului unde domnul Robinson ne serveste amabil cu tot ce ii cerem. Mancam te-miri-ce si bem cate un suc. E cald si frumos! De aici mergem mai departe iar la iesirea din Boisoara ajungem intr-un loc tare placut de unde se vad Muntii Capatanii.

Imediat vedem si Cimitirul Eroilor din primul razboi mondial dintre Boisoara si Titesti, asezat pe un frumos punct de belvedere. Desi infatisarea sa nu e prea placuta ochiului, este totusi un motiv de bucurie caci se lucreaza la restaurarea lui. Nori amenintatori se apropie si se pare ca ploaia nu ne va ierta astazi… Si totusi la intrarea in Perisani scapam “la mustata” cum se zice! Ne bucuram ca nu am fugit degeaba pe coborari. Contrastele cu norii negri sunt tare interesante iar drumul urca din ce in ce mai mult. Vedem case simple si foarte frumoase in simplitatea lor.

Cerul se umple tot mai tare de nori si curand incepe sa picure. Intamplarea face ca in apropiere sa fie o troita asa cum sunt multe in zona asta si in care poti sa te adapostesti. Am intrat si noi cu speranta ca ploaia va fi trecatoare… Si intr-adevar, am asteptat cam 10 minute si totul s-a linistit. Cand sa plecam am constatat ca roata pe fata era moale. Am decis sa o umflu doar, in speranta ca va tine pana la destinatie.

Asa s-a si intamplat si in scurt timp ajungem in Pasul Clocotici aflat la aproape 1000 de metri altitudine. De aici se vad Muntii Coziei foarte bine si e si un loc bun de putina odihna, inaintea ultimilor 7 kilometri de coborare. Facem cateva poze si apoi mergem repede la vale si ajungem in Salatrucu.

Gasim cazare la Pensiunea Topolog. Aici gazda e foarte amabila si ne pregateste si masa. Azi am parcurs 55 de kilometri printr-un teren in care este chiar nevoie de bicicleta de munte. Ne simtim bine, eu fac si pana si suntem bucurosi ca nu ne-a plouat.

A patra zi,

Deja a devenit o obisnuinta si trezirea se face iar devreme. E soare si frumos desi pe dupa amiaza se anunta iar ceva ploi prin zona in care trebuie sa ajungem.  Avem timp pentru de toate si reusim sa plecam inainte de orele propuse pentru plecare. Intram pe drumul de pe Valea Topologului si incepem o urcare continua chiar daca la inceput este domoala. Drumul este marginit de niste brazi semeti si totul arata splendid! Verdele ne inconjoara si ne face san e simtim tare bine. La intresectia cu drumul spre Cumpenita, Mircea face pana si ne oprim sa rezolvam problema.

De aici ne continuam urcarea si ne intalnim chiar pe drum cu o salamandra! O salutam si o ajutam sa treaca drumul iar apoi, la urmatoare intersectie urcam serios vreo 4 kilometri pana in Poiana Cumpenita aflata cam la 1200 metri altitudine. Aici facem popas si stam la soare. Imaginea e tare frumoasa cu stana aflata in mijlocul poienii. Aerul e intepator si ne invioreaza iar vegetatia e plina de viata! Totul pare foarte vesel! Facem cateva poze  si apoi ne bucuram de coborarea pe Valea lui Satn.

La un cot al drumului ne oprim sa luam apa dintr-un izvor si in apropiere era si o turma de oi cu ciobanul. Cainii turmei au inceput sa ne latre si se apropiau de noi. Erau partu caini ciobanesti albi, inalti care s-au cumintit repede la indemnele ciobanului. Apoi urmeaza Poiana Stramba, un adapost natural marginit de muntii din jur. Se construieste ceva langa stana obisnuita a poienii si privelistea e un pic mai incarcata decat anul trecut. Dar tot e o poiana mare si foarte frumoasa! Ne facem loc printre vacutele aflate la pascut si mergem mai departe.

   

Urmeaza o coborare spre Lacul Vidraru iar pe drum este exploatare forestiera si drumul este plin de un noroi crunt. Sunt masini foarte grele si daca nu pun si pietris,  drumul se strica. Nu le pasa decat de exploatarea lemnului bineinteles! Numai noi am vazut zeci de masini mari incarcate pana la refuz cu busteni, pe toate vaile prin care am trecut… Am discutat despre asta si cu locanicii si toata lumea stie cum sunt facute lucrurile dar nimeni nu ia nici o masura… Cerul se innegureaza iar cand ajungem la lac, muntii din departare se afla deja in  nori. Trecem printr-un tunnel si iata-ne pe Barajul Vidraru. Ne oprim putin pe baraj si la scurt timp apar 3 nemti tot pe biciclete. Au facut Transfagarasanul venind dinspre nord si ei nu stiau ca la vremea asta este zapada si gheata pe sus. Dar chiar si asa au reusit si le-a placut. Undeva langa baraj mancam o ciorba iar apoi dupa o scurta portiune pe Transfagarasan, intram pe urcarea catre Pasul Molivis si catre Bradet, destinatia noastra pentru azi. 

  

 Dupa ce depasim cei putin peste 1000 de metri altitudine ai Pasului Molivis, pe coborare ne ajunge si ploaia. Mi se pare ca ar fi o ploie de scurta durata si le propun baietilor sa ne adapostim sub niste brazi mai desi. In 10 minute ploaia e gata si iar scapam neudati. Urmeaza Poiana Molivis care este foarte mare si de o frumusete rara! Drumul merge pe la marginea padurii iar undeva in poiana sunt niste cai lasati liberi la pascut. Vazandu-i asa liberi ai nostalgia unei imagini stravechi pe care cu greu o mai poti vedea in zilele noastre. Facem mai multe poze aici caci frumusetea e coplesitoare si apoi intram in padure pentru a incepe coborarea spre Valea Valsanului.

  

  

De cum intram in padure avem o surpriza mare. Drumul e asfaltat! Am crezut ca e asfalt pana la Bradet dar e numai pe o portiune de cativa kilometri care nici macar nu face inca legatura cu Valea Valsanului. Cu toate ca s-a asfaltat, drumul e neingrijit si neprevazut cu rigole asa ca toate aluviunile de la ploi sunt pe drum. Cred ca ar fi un splendid drum asfaltat intre Bradet si Barajul Vidraru si ar ajuta la dezvoltarea zonei Bradetului. Insa deocamdata se fac doar lucrari pentru bani… Pe Valea Valsanului, la un moment dat gasim zapada…

Apoi pana sa intram in Bradet cu vreo 3 kilometri, iar gasim asfalt. In Bradet la magazin ne indruma cineva si pentru cazare si problema o rezolvam la tanti Mioara unde nu ne-a lipsit nimic si am reusit sa ne spalam un pic si bicicletele dupa cei 50 de kilometri de azi.

A cincea zi,

Dimineata cerul e incarcat. Dar stim ca azi se anunta nor fara ploaie… Pornim la Vale catre Corbii de Piatra si din Bradulet facem stanga si trecem peste coama ce separa cele doua vai. Pe drum vedem iar case simple care transmit un puternic sentiment national iar de pe drumul din coama se vede pana in Corbii de Piatra si se vede bine si biserica rupestra din sat.

Coboram catre ea si trecem Raul Doamnei peste o punte suspendata. Acolo la biserica este un numar de telefon pentru vizitare dar nu ne raspunde nimeni si plecam mai departe.

Ajungem repede la Domnesti si de aici ne asteapta traversarea muscelelor pana la Campulung. E usor racoare si la fiecare coborare de pe muscele, ne punem gecile de vant caci atingem cam 60 de kilometri la ora si incalziti de la urcare, se face chiar frig! Pe ultima urcare pana sa ajungem in Campulung, Mircea face o alta pana si noi il asteptam in varf pentru a cobora impreuna. Ajunge si el destul de repede si ne facem toti trei o poza cu monumentul inchinat drumarilor care au construit aceasta ruta si carora si noi le multumim pentru ca inca ne bucuram de drumul acesta pe care cei care il au in administrare, nu il prea ingrijesc... Pacat, e un drum tare pitoresc dar destul de deteriorat in ultima vreme…

La intrarea in Campulung vizitam si noi repejor Castrul Roman Jidova si aflam lucruri tare interesante. Cum ar fi faptul ca avea incalzire centrala si ca legionarii erau din Siria. Apoi intram in oras si strabatem cei 10 kilometri pana la iesire unde ne oprim la un colt de strada sa luam ceva apa. La o masa afara, doi neni stateau la un sprit iar unul dintre ei avea o bicicleta de trekking mai veche dar chiar buna. Schimbam cateva vorbe si mergem mai departe urcand catre  Mateias. In continuare cerul este innorat dar este o temperatura foarte buna pentru urcat. Ajungem si la Mausoleul de la Mateias, asezamant ridicat pentru cinstirea eroilor nostri din primul razboi mondial. Aici facem o pauza si rontaim cate ceva dar si un baton cu ciocolata. Apoi facem o poza si ne dam la vale pe o coborare de vreo 8 kilometri pana in Dragoslavele.

Minunata senzatia la coborare si tare meritata dupa efortul de la urcare. In sat, langa biserica, trecem sa vedem un cimitir al eroilor germani din primul razboi mondial. Este inchis si nu se poate intra dar ne uitam si pozam de afara si ne place cum a fost restaurat. Plecam mai departe si dupa ce trecem de Rucar, urcam iar pentru a cobora mai apoi spre Podu Dambovitei. Pe urcare apare si soarele pentru prima oara pe ziua de azi si parca ne indeamna la privit.

De sus facem cateva poze si apoi coboram in viteza. Pe drum se intampla sa depasim o masina chiar in fata unui politist care se uita intrebator dar nu ne-a zis nimic. Inainte de a ne continua drumul spre Dambovicioara ne oprim la un mic magazin ca sa mancam niste prajiturele. Fotografiem o piatra comemorativa dedicata celui care a avut initiativa construirii drumului catre Dambovicioara. Drumul trece chiar prin Cheile Dambovicioarei si este unul dintre cele mai frumoase drumuri din tara. Ne asternem si noi pe el si mergem incet cu opriri dese pentru fotografii.

 

Dupa 78 de kilometri facuti astazi ne oprim si ne cazam “La Ionica”  unde, fiind oleaca mai rece, avem parte si de caldura la calorifere! Odihna este binemeritata caci maine ne asteapta urcarea spre Ciocanu…

A şasea zi,

Dimineata ne intampina cu soare si cer senin! Astazi se anunta vreme buna si va fi ultima noastra etapa printr-o zona deosebit de pitoreasca. Incepem cu urcarea spre Ciocanu. Una dintre cele mai dure urcari din tot turul! Pe alocuri e panta si de 36 %! Acum e deja asfalt intre Dambovicioara si Ciocanu si pare ceva mai usor dar tot urcare serioasa este. Pesisaje splendide se succed in drumul nostru si ne salutam cu oamenii intalniti pe drum.

Ajunsi in Ciocanu vedem si creasta Pietrei Craiului. Atmosfera e limpede si culorile sunt puternice. Mergem incet caci nu te mai saturi privind in toate partile. La un scurt popas, langa noi vin niste vrabiute guralive si parca viata e si mai frumoasa!

Ajungem in Sirnea si revad locuri pe care le-am fotografiat si in iarna ce a trecut. In prispa unei case sade nemiscat de asta iarna, un buchet cu flori ornamentale. Dar floricelele vii sunt peste tot in iarba iar copacii au frunza zdravana si viguroasa deja! Urcam si coboram pe drumurile Sirnei. Intr-o parte vedem case cu delimitari celtice din ziduri mici de pietre.

 

Coboram un drum abrupt si grohotit iar bicicletele noastre topaie dar trec cu bine. Apoi drumul ne duce printr-o padurice si ne scoate pe niste plaiuri, pe un single trail printre curtile caselor.  Coboram mult intr-o vale si apoi urmeaza probabil cea mai dura urcare din tot turul. Incercam dar suntem destul de obositi iar urcarea e sustinuta. In unele locuri atinge 42% panta! Asa ca facem un push bike de vreo 300 de metri iar cand panta devine mai domoala, o urcam pe biciclete. A fost singura data cand am impins la biciclete in tot turul. Prin urmare ne-a iesit un tur ciclabil 99,9%. Poate ca fara rucsac am fi reusit sa urcam si panta asta dar nu-i bai!

 

Ajungem in Pestera si de aici drumul nostru se indreapta catre Magura. Minunate sunt locurile si apropos de magura, in apropiere se vede Magura Branului iar mai in departare se vede Magura Codlei, un deal mai ciudat care se vede cam din toti muntii din jurul Brasovului. Tot inspre Magura Codlei se vede un pic si din Zarnesti, finisul nostru. Incepem coborarea si trebuie sa fim un pic atenti la sleaurile ce se formeaza aici. Suntem deja in Magura si nu uitam de poze pentru ca nu avem cum. Nu ne lasa privelistea! Si avem si norocul ca vremea sa fie excelenta!

De aici coboram in drumul care vine dinspre Prapastiile Zarnestilor si la Fantana lui Botorog facem o ultima alimentare cu apa. Deja ne strangem mainile pentru ca mai avem doar o aruncatura de bat pana la punctul din care am plecat in tur.

La vale merge repede treaba si iata-ne ajunsi la finish! Este trecut de ora unu si suntem inapoi in Zarnesti dupa cea mai scurta etapa din tur, 29 de kilometri! Toata lumea este bine, nu am avut probleme pe drum in afara de penele de cauciuc, suntem veseli si ne strangem mainile!

Vremea a tinut cu noi si am putut sa asezam etapele asa cum erau si pe hartie dar si sa facem fotografii prin locuri de o frumusete extraordinara, nimeni nu s-a simtit rau in vreun fel si iata-ne dupa 358 de kilometri la finalul celei de-a 3-a editie a Turului MTB al Fagarasilor! Le multumesc baietilor care m-au insotit! Sa fim sanatosi cu totii!

Teo Paraschiveanu, iunie 2011

Ceva mai multe poze, aici si aici.

           

Aceasta actiune s-a putut desfasura si cu un pic de ajutor de la Giant.